Placeboterapia, trucul care pacaleste boala

 

„Efectul placebo este cunoscut inca din antichitate, cand medicii ii dadeau pacientului un amestec de plante neutre, care n-aveau nicio legatura cu boala acestuia. Il convingeau ca acela e leacul de care are nevoie, iar bolnavul, ca prin minune, se insanatosea, cu toate ca boala nu-i fusese tratata cu medicamentul potrivit. Efectul placebo este folosit si in medicina moderna, ca mijloc curativ. Mai importanta decat pilula administrata bolnavului este insa starea lui de spirit, dorinta acestuia de a lupta cu boala si increderea in tratament. Cat de eficienta este placeboterapia si in ce cazuri functioneaza cu succes?

Cand nimic nu merge, solutia e placebo

Prin placeboterapie se poate obtine o ameliorare sau chiar vindecarea unei afectiuni, folosindu-se substante neutre, care nu influenteaza starea de sanatate a organismului. Este un adevar demonstrat stiintific, oamenii se pot vindeca fara medicamentele specifice, doar prin puterea gandului. Dar nu in toate cazurile, in general, metoda vindecarii subiective prinde la pacientii care fac tratamente alopate sau naturiste de multa vreme, insa fara rezultat. La bolnavii care sunt increzatori in orice produs nou, despre care se spune ca revolutioneaza medicina, in toate aceste cazuri, psihicul pacientului cedeaza, iar aparitia unui tratament-minune este perceputa ca solutie salvatoare. Convingerea ca noua terapie este cea mai buna il ajuta sa creada in ea atat de mult incat rezultatele sunt deseori spectaculoase: boala intra in remisie si chiar dispare.

Insanatosire prin autoconvingere

Studii riguroase din ultimele decenii au reusit sa desluseasca o parte din procesele ce se petrec in creier in timpul placeboterapiei. Gandirea pozitiva si increderea in medic nu doar modifica starea de spirit a pacientului, ci pot determina organismul sa treaca prin schimbari reale, care induc insanatosirea. Atunci cand se manifesta efectul placebo, in zona din creier numita nucleus accumbens, o zona asociata cu recompensele, bucuria si dependenta, are loc o crestere spectaculoasa a cantitatii neurotransmitatorului numit dopamina.  In functie de cat de activ devine acest nucleus accumbens, creste si increderea persoanei ca va avea un beneficiu. Specialistii au aratat ca simplul gand la medicamentul care face bine este suficient pentru a face organismul sa elibereze analgezicele lui naturale, endorfinele. Uneori, doar vederea medicului stomatolog e suficienta ca durerea dentara sa se diminueze. Schimbari importante au fost observate si in alte zone corticale, in cazul efectului placebo punandu-se in miscare un intreg mecanism care reduce activitatea zonelor din creier responsabile cu detectarea durerii.

Placebo actioneaza si in sens negativ

Experimentele au demonstrat ca prin placeboterapie se poate induce in egala masura o stare de bine, dar si una de suferinta. Doi cercetatori contemporani, Reidenberg si Lowental, au injectat voluntarilor apa sterilizata pe post de medicament experimental. Apoi, le-a dat cate un chestionar cu 25 de simptome pe care medicamentul respectiv (apa) le-ar fi putut produce. Rezultatele au fost la fel de surprinzatoare ca si in cazul vindecarilor. Influentati de chestionar, 75% dintre subiecti au acuzat macar unul dintre simptomele enumerate, printre care si febra, cefalee, insomnii si eruptii cutanate. Un caz celebru in istoria efectului placebo este cel al unui american bolnav de cancer limfatic, caruia niciun tratament nu-i ameliorase evolutia tumorilor. Doctorii i-au administrat atunci un medicament anticancer nou, numit Krebiozen. Dupa cateva luni, pacientul a parasit spitalul in stare excelenta. Nu peste mult timp insa, afland ca medicamentul-minune era un tratament placebo care nu-i ajuta concret la nimic, a murit in cateva zile.”

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

 

Pokemon Go. Jucătorii sunt expuşi unor situaţii riscante, de stres, cu potenţial crescut de pericol

 

Psihologii avertizează în privinţa dependenţei de Pokémon GO: „Jucătorii sunt expuşi unor situaţii riscante, de stres, cu potenţial crescut de pericol“

Citeste mai mult: adev.ro/oauiq1

Acest joc virtual a strâns atât de mulţi utilizatori, într-un timp atât de scurt şi din cauza tehnicilor de manipulare în masă. De exemplu, se adresează adultului ca şi cum ar avea o gândire infantilă (o tehnică de manipulare foarte des folosită de autorităţi). La nivel global, oamenii sunt învăţaţi încă de mici să fie obedienţi şi să asculte de autoritate, sub ameninţarea pedepselor. Aşadar, oamenii se supun autorităţii, chiar dacă aceasta este absurdă sau abuzivă. Autoritatea comandă şi impune. În jocul Pokemon avem astfel de comenzi, sugestii: “ Prinde-i pe toţi” etc. O altă tehnică de manipulare folosită este cea în care tot timpul faci apel la sentimente, nu la raţiune, provoci omul să reacţioneze sub impulsul emoţiilor. Inducerea spiritului de turmă este o altă tehnică de manipulare. Explicaţia este simplă, oamenii sunt foarte uşor de controlat şi manipulat, dacă le incurajezi reacţiile emoţionale. Acest joc este un experiment ce demonstrează cât de uşor suntem de manipulat.

Jocul crează adrenalină, iar adrenalina provoacă dependenţă. Jocul Pokemon îi scoate pe utilizatori din casă, aceştia având posibilitatea să se cunoască şi în realitate, nu doar în mediul virtual, şi să socializeze. Ies din anonimat şi îi transformă în personaje principale, eroi, în viaţa reală. Situaţiile riscante, de stres, cu potenţial crescut de pericol, întalnite în goana după Pokemoni crează adrenalină în exces în creier, ceea ce îi face pe utilizatori să acţioneze instinctiv. Cei pe care îi vedem că aleargă nauciti pe străzi după Pokemoni sunt dependenţii de jocurile online, sau dependenţii de adrenalină. Dacă până acum stăteau doar în faţa calculatorului, acest joc i-a scos pe toţi pe străzi. O dependenţă te poate determina să faci lucruri pe care nu credeai că o să ajungi să le faci vreodată. Adrenalina creată de joc este un drog natural al celor care vor să câştige. Adrenalina înseamnă un ritm cardiac crescut, o creştere a presiunii sanguine şi nu relaxare. Permanentizarea excesului de adrenalină epuizează  şi apare starea de oboseala.

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

 

Călătoriile pe cont propriu sunt decisive pentru redescoperirea de sine

Călătoriile pe cont propriu sunt decisive pentru redescoperirea de sine: „Ieşi din bula vieţii tipice, ca să reflectezi asupra temerilor şi să-ţi reevaluezi viitorul”

Citeste mai mult: adev.ro/oa936d

Uneori simtim nevoia sa fim singuri. Sa plecam departe, sa plecam intr-o vacanta undeva in lume, sa uitam de tot. Aceasta vacanta ne poate ajuta sa ne descoperim limitele, sa ne redescoperim. Poate fi un drum initiatic, pentru ca mai important este traseul, nu destinatia. Un drum initiatic este o calatorie unde descoperi cine esti, ce vrei sa faci si care este locul tau in lume. In viata fiecarui om vine un moment in care se impune regasirea sinelui. Aceasta perioada vine in mod special dupa un esec emotional, dupa o despartire. Simti nevoia sa pleci departe sa te reconstruiesti, recladesti, renasti. Iar atunci calatoria de unul singur e benefica pentru ca petrecem timp cu noi. ne facem curat in ganduri si in viata, avem timp sa ne rasfatam, sa ne iubim. Pierderea sinelui apare in timp, fara ca persoana sa-si dea seama, fiind ocupata cu munca, cresterea copiilor, indatoriri sociale, cariera, problemele de cuplu, facand diverse lucruri in si pentru casa, sau din prea mult stres, astfel incat pierdem legatura cu cine suntem. Si ne trezim intr-o zi confuzi si nemultumiti. Stresul are o influenta psihologica, dar si una fiziologica asupra organismului.

In momentul cand calatoresti de unul singur, iesi din zona de confort si esti obligat sa actionezi. A actiona, a iesi din zona de confort, inseamna adrenalina, simti ca esti viu. Iar adrenalina, molecula energiei, este una din elemenetele cheie ale fericirii. Acest lucru construieste increderea in sine, stima de sine si devenim mult mai responsabili. Intr-o calatorie de unul singur, poti experimenta lucruri noi, poti cunoaste oameni extraordinari, cu povesti de viata uimitoare, care te pot face sa te autodescoperi. Iti pot aprinde flacara vietii tale. O calatorie de unul singur te ajuta sa redescoperi calea spre tine. Oamenii cand trec prin perioade dificile cauta partea spirituala a vietii. Cauta porti catre dimensiunile interioare, prin traire, nu prin explicatii. Aceste porti pot fi deschise prin meditatii sau rugaciuni. Schimbarea sistemului de referinta de la unul personal la unul transpersonal, inseamna a recunoaste apartenenta la Divinitate. Toate acestea pot fi descoperite intr-o vacanta de unul singur, de exemplu in locurile cu incarcatura energetica, chiar de la noi in tara. unde putem inlocui hotelul de lux, cu o cocioaba, dormitul in cort.sau dormitul  intr-o manastire. Locurile energetice ca: triunghiul Omu, Babele, Sfinxul, Pestera Polovragi, Tricornul Dacic, Slanic Moldova, Muntii Rarau etc, aduc starea de bine, liniste si echilibru. Nu intamplator in aceste zone sunt schituri, manastiri si biserici. Sunt locuri ideale pentru spiritualitate.

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

Dorul de parinti poate transforma copilaria in calvar

Suspinele elevilor singuri: Dorul de părinţi poate transforma copilăria în calvar

În prezent, 5.716 elevi constănţeni au un părinte plecat la muncă în străinătate, alţi 932 de şcolari au fost lăsaţi în grija bunicilor şi a rudelor sau chiar au grijă singuri de ei. Dincolo de aceste statistici seci care rămân încremenite în nişte tabele sunt dramele unor copii despre care specialiştii spun că sentimentul abandonului le provoacă mari probleme şi odată ajunşi la maturitate evită să mai dezvolte relaţii emoţionale şi nu mai ştiu nici chiar să iubească.

Cea mai recentă statistică realizată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, la solicitarea Ministerului Educaţiei arată că în prezent 5.716 elevi cu vârste de până la 18 ani au un părinte plecat la muncă în străinătate, iar alţi 932 au fost lăsaţi de ambii părinţi în grija altora. Indiferent de cât de apropiate sunt rudele care îi cresc, nimic nu se compară însă cu grija părintească. În lipsa unor părinţi sau rude de încredere, sunt şi câteva cazuri în care fraţii mai mari îi cresc pe cei mai mici, însă preocuparea cea mai importantă este ca, pe lângă nevoile zilnice, aceştia să nu renunţe la şcoală.

Rănile sufleteşti se vindecă greu sau chiar niciodată!

Copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate trăiesc o dramă. Ei se confruntă cu dificultăţi emoţionale, sociale şi educaţionale. Rezultatele lor şcolare sunt slabe, iar unii abandonează şcoala. Sunt anxioşi, depresivi, unii se gândesc chiar la sinucidere.

Ajutorul psihoterapeuţilor ar trebui să devină cea mai importantă preocupare a celor care îşi lasă copilul acasă pentru că dorul de părinţi poate provoca răni sufleteşti. Lipsa mamei îl destabilizează, iar lipsa tatălui le creează insecuritatea. Când ambii părinţi sunt plecaţi, copilul trăieşte abandonul şi în acest caz se recomandă şi este obligatorie psihoterapia individuală. Psihoterapeutul îi oferă copilului prezenţă, implicare şi afectivitate. Reface relaţia cu sinele, cu părinţii, aduce armonie în sufletul copilului care are nevoie să ştie că nu este abandonat, că părinţii lipsesc doar o perioadă de timp, pentru a avea un viitor mai bun. Copilul are nevoie să ştie că este înţeles şi iubit şi nu doar controlat.

Adolescenţii de astăzi nu mai ştiu să iubească

Pe lângă consilierea individuală, la fel de recomandate sunt şi implicările în grupurile de dezvoltare personală şi asta întrucât copilul are nevoie de prieteni, de comunicare, de acceptare şi de înţelegere. Banii şi cadourile trimise de părinţi sau oferite la întoarcere nu vindecă aceste traume. În cadrul grupurilor, copilul îşi recapătă încrederea în sine, îşi descoperă abilităţile, devine înţelegător şi spontan. Copilul preferă timpul petrecut împreună cu părinţii, dragostea lor, şi nu lucrurile materiale. Este bine ca atunci când părinţii se întorc acasă în concediu, perioada petrecută împreună cu copilul să fie o sărbătoare.

Copiii de azi care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate sunt adulţii de mâine care sunt excesiv de anxioşi (trăiesc cu teama că vor fi părăsiţi), sunt dependenţi (se agaţă de partenerul de cuplu, îl sufocă), sau, sunt cei cu comportament rece şi distant, care evită relaţiile emoţionale de frică să nu mai sufere abandonul. Se poate observa acest ultim comportament la adolescenţii şi tinerii de azi, care nu se implică emoţional în relaţii, nu sunt romantici, nu sunt empatici şi nu ştiu să iubească.

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

TE IERT! IARTĂ-MĂ! MULŢUMESC! TE IUBESC!

 

Dacă in trecutul tău este ceva de care eşti mulţumit deja, lucrurile sunt în ordine. Dacă trecutul nu te mulţumeşte, trebuie să faci nişte schimbări.
1. Iartă-i pe cei care ţi-au greşit; dacă se poate, spune-le asta. Cuvântul/gândul cheie este: TE IERT!
2. Recunoaşte greşelile pe care le-ai făcut; dacă se poate, cere-ţi iertare de la persoanele cărora le-ai greşit. S-ar putea ca unele să nu te ierte, dar vei rămâne împăcat că ai făcut tot ce depinde de tine în acest sens. Cuvântul/gândul cheie este:IARTĂ-MĂ!
3. Fii recunoscător celor care te-au ajutat; dacă se poate, multumeşte-le. Cuvântul/gândul cheie este: MULŢUMESC!
4. Iubeşte-i pe cei care contează; dacă se poate, spune-le asta. Cuvântul/gândul cheie este: TE IUBESC!

 

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

Cum se obtine distrugerea mentala?

 

Un om distrus mental nu este în stare (nu este interesat) să CAUTE ADEVĂRUL DIN JUR. Tot ce ar avea de făcut oamenii pentru a afla adevărul este SĂ CITEASCĂ. Cu toate astea – deşi informaţiile sunt la îndemână, oamenii NU citesc. Iar dacă (din greşeală) afla informaţii legate de acest adevăr (care de regulă este DUR), oamenii LE IGNORĂ, sau îşi imaginează – se mint singuri că informaţiile sunt false, ca să nu sufere vreun stres din cauza aflării realităţii grave.

Pe lângă faptul că oamenii nu caută să afle adevărul, pe lângă faptul că atunci când văd undeva (pe un site, într-un ziar) porţiuni, firimituri din adevăr, sau când sunt puşi în faţa faptului împlinit – vine cineva şi le arată UITE, ĂSTA ESTE ADEVĂRUL! TREZEŞTE-TE! …. aceştia ignoră şi REFUZĂ INFORMAŢIA, se feresc de ea, o dezaprobă, o consideră neadevărată, se mint singuri că nu îi vizează şi concluzionează că NU LE PASĂ . Continuă apoi să-şi trăiască vieţile de sclavi muncitori ca şi cum totul ar fi roz şi nu e nimic de făcut. Desigur, în defavoarea lor, a familiei lor, a copiilor lor şi a societăţii şi comunităţii în care trăiesc.

ROMÂNILOR PUR ŞI SIMPLU NU LE PASĂ! (atât de distruşi mental sunt) ŞI ASTA CHIAR DACĂ TOATE LUCRURILE GRAVE CARE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN JURUL NOSTRU NE AFECTEAZĂ DIRECT BUNĂSTAREA LOR ŞI COPIILOR LOR!

DISTRUGEREA MENTALA SE OBTINE PRIN:

1. DISTRUGEREA LA PROPRIU A CREIERULUI şi a capacităţii mentale-intelectuale de analiză/critică etc. Acest lucru se obţine prin: TELEVIZOR – simpla urmărire a programelor TV este suficientă, Vaccinuri pe tot parcursul vieţii, Fluor în apă, alimente şi pastă de dinţi, Chimicale (E-uri, monoglutamat de sodiu, toxine, aspartam etc) în băuturi şi hrană, Alimente procesate, Organisme modificate genetic, Hrană de proastă calitate, Modalitatea de ingerare a hranei (pe fugă, nemestecată, în picioare, în mers, în stres etc), Unde electro-magnetice de la aparatele din jurul nostru (TV, calculator, laptop, tablete, microunde, telefoane mobile etc), Poluare, STRES, Tratarea necorespunzătoare a bolilor – vezi cancer (pentru că vinderea de medicamente INEFICIENTE este foarte profitabilă – nu contează că oamenii mor sau rămân bolnavi atâta timp cât pe seama lor se fac mulţi bani), Distrugerea sănătăţii fizice şi mentale printr-un stil de viaţă nesănătos (cauzat de proasta educaţie şi sărăcie), Lipsă de odihnă suficientă, Privitul prea multe ore la ecranele de calculator, tv, laptop, tabletă, telefon mobil etc, Statul prea mult pe scaun, Lipsa de mişcare etc etc etc.

2. OCUPAREA TIMPULUI CU PROSTII -> lipsa de timp / interes pentru aflarea adevărului.

Timpul oamenilor este ocupat (premeditat) cu:

a. “gunoi mediatic” precum: emisiuni TV CRETINE – “show-uri” imbecile care promovează doar non-valori, show-uri politice în care analişti şi politicieni de 2 bani bat apa-n piuă, ştiri cretine nerelevante pentru INTERESUL PUBLIC   Ce vrea poporul roman, competiţii sportive (vezi dependenţa de fotbal de proastă calitate a românilor), site-uri de ştiri cu informaţii cretine despre can-can şi mondenităţi imbecile  etc etc etc;

b. “gunoi online” şi pe calculator precum: pornografie, site-uri de socializare – mare pierdere de timp are loc aici, jocuri, jocuri de noroc, filme pentru “drogat creieri” – din care nu înveţi nimic util, ci primeşti doar “plăcerea de a vedea un film” (din păcate acea plăcere apare tocmai din râncezirea creierului etc)

c. pierderea timpului cauzată de Proasta funcţionare a statului – la rândul ei cauzată de Corupţia, Reaua credinţă şi Lipsa de competenţă a politicienilor şi celor care conduc administraţia publică locală: pierderea timpului în trafic, la cozi pentru diverse probleme ce ţin de administraţia publică, la cozi SĂ PLĂTEŞTI TAXE ŞI IMPOZITE (asta este culmea NESIMŢIRII ADMINISTRAŢIEI PUBLICE) etc;

d. pierderea timpului la cumpărături – mersul prin mall (şi chiar prin supermarket) a ajuns pentru mulţi o “plăcere” autentică a vieţii, o “plimbare” numa’ bună de relaxat (“drogat”) creierul, care te ajută să “scapi de plictiseală” şi să se simţi bine (Cum poţi să te plictiseşti într-o ţară ca România, unde sunt non stop atâtea lucruri utile societăţii de făcut…?)

Din cauză că oamenii sunt ocupaţi cu toate aceste lucruri, sunt ocupaţi cu serviciu – familie – cozi peste tot – gunoaie mediatice, gunoaie online şi pe calculator şi mai ales, sunt ocupaţi cu LUPTA PENTRU SUPRAVIEŢUIRE de pe o zi pe alta… OAMENII RĂMÂN FĂRĂ TIMP pentru a căuta, investiga, afla şi conştientiza ADEVĂRUL din jurul lor. Dar nici dacă ar avea timp pentru asta, n-ar căuta adevărul, n-ar căuta să citească mai mult ca să afle ce se întâmplă în jurul lor, pentru că pur şi simplu au ajuns să fie atât de distruşi mental încât NU LE PASĂ. ” ceicunoi.wordpress.com.

 

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

Iluzii in care cred romanii si care blocheaza evolutia

 

Iluziile în care credem (sau cred mulți din jurul nostru) sunt o consecinţă a tehnicilor de distrugere mentala premeditata. Mai jos cateva exemple:

„I.Școala ne educă și ne informează – FALS! Școala ÎN PREZENT doar mimează educația și ne înregimentează, ne educă să fim obedienți și să respectăm Autoritatea. Adevărata informare trebuie în prezent să o facem singuri, pe cont propriu. Informațiile cu adevărat importante pentru viața noastră NU le aflăm NICI DIN ȘCOALA, NICI DIN FACULTATE, NICI DE LA MASS MEDIA (în nici un caz de la TV).

UPDATE : bineînțeles că este vorba de Școala din PREZENT (distrusă premeditat de cei care conduc România pentru că un popor needucat e mai ușor de controlat). Ideea pe scurt este că SE PIERDE PREA MULT TIMP DIN VIAȚA UNUI COPIL (12 ani de zile până la terminarea liceului) ca acesta să știe ATÂT DE PUȚINE LUCRURI DESPRE LUMEA ÎN CARE TRĂIM, SĂ AIBĂ ATÂT DE PUȚINE ABILITĂȚI și SĂ ȘTIE ATÂT DE PUȚINE LUCRURI UTILE PENTRU VIAȚA DE ADULT. Vorbim comparativ cu un SISTEM IDEAL/NORMAL, nu cu sisteme din alte țări (care pot fi chiar și mai proaste decât al nostru). Mai nou, foarte mulți tineri români termină liceul și NU ȘTIU NICI MĂCAR SĂ SCRIE CORECT ROMÂNEȘTE. Asta spune multe despre un sistem de învățământ. În plus, școala după părerea mea, înregimentează și învață copilul încă de mic să fie OBEDIENT ”Autorității”, fapt care e o mare problemă a societății. În mod normal copilul/omul trebuie să pună la îndoială cam TOT ce i se livrează, dacă vrea să ajungă în final la informația corectă/adevărată.

II. Doctorii știu ce e cel mai bine pentru noi – FALS! Unii doctor știu! Cei care sunt dispuși să citească pe cont propriu și să afle ADEVĂRUL din spatele industriei medicale. Dar aceștia sunt excepții. Cei mai mulți aplică ce au învățat în Școală, iar Școala medicală ne învață să oferim bolnavilor  MEDICAMENTE și TRATAMENTE INEFICIENTE și CHIAR DĂUNĂTOARE! Cel mai dur exemplu este poate Industria cancerului. Deși există LEAC natural eficient și non-toxic pentru cancer, doctorii continuă să fie criminali și să recomande Chimioterapie toxică perfect ineficientă. Din păcate românii respectă cu sfințenie ”Autoritatea”, fie ea doctor, profesor, televizor, specialist, preot etc.

III. Cancerul este incurabil – FALS! În realitate, cancerul este VINDECABIL, chiar și în stadii avansate, DACĂ EȘTI DISPUS SĂ CITEȘTI și să afli cum să te vindeci. Doar doctorii – sclavi ai medicinei clasice, ai industriei farmaceutice, te învață din ignoranță/inconștiență/rea voință că trebuie să te otrăvești cu Chimioterapie ca să ai vreo șansă, când de fapt Chimioterapia ESTE MOARTEA și nu te ajută cu NIMIC! Mai mult: ÎȚI FACE RĂU!”  ceicunoi.wordpress.com.

 

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

Daca….

„Dacă am putea să ne oprim o secundă și să privim ce-a rămas în urma noastră, poate că viața ar arăta altfel…a noastră, a celorlalți… Poate că am putea repara răul făcut, poate am alina suferințe, poate am ierta și am cere iertare…e ciudat cum viața îți ia într-o clipă totul aducându-te pe marginea prăpastiei și îndemnându-te vicleană să faci ultimul pas, ca apoi, când nu mai aștepti nimic, să te înalțe iar până la stele… Nu câștigă nimeni, doar pierdem…poate timp, poate suflet, poate totul… Știu cu siguranță că nu mai suntem aceeași și nu vom mai fi niciodată, pentru că există începuturi și sfârșituri care ne marchează pentru totdeauna… Și, indiferent cât ne-am dori, nu mai putem schimba finalul…și nu vom mai retrăi niciodată începutul… Aș fugi…atât de departe încât să nu mai știu drumul înapoi. Să uit. Să privesc doar înainte. Și să zbor fără a-mi frânge aripile… Și-apoi să cred din nou că pot avea încredere în cei din jurul meu, să cred că măștile sub care ne ascundem sufletele, pot fi topite cu iubire, și mai presus de orice, aș vrea ca sufletul meu drag să nu mai plătească inutil, pentru cei care cândva au intrat cu bocancii în sufletul meu și au călcat apăsat…aș vrea să nu-mi mai otrăvesc în fiecare zi iubirea cu neincrederea și zbuciumul meu, ca și când am adunat în sufletul meu toată îndoiala și neliniștea lumii… Dacă am putea să ne oprim o secundă și să privim ce-a rămas în urma noastră, poate că viața ar arăta altfel…a noastră, a celorlalți… Poate că am putea repara răul făcut, poate am alina suferințe, poate am ierta și am cere iertare… Sau, poate-cine știe?! am trece la fel de nepăsători…călcând mai apăsat cu bocancii peste bucăți de suflet… Când vrei să ieși din viața cuiva, fă-o discret și cu eleganță, nu trântind ușa…lăsând acel suflet rănit poate pentru totdeauna.”

Emoțiile care te îmbolnăvesc

 

– Frica, slăbește rinichii.

– Stresul slăbește creierul și inima. Stresul cronic afectează buna funcționare a organismului.

– Mânia slăbește ficatul, iar bolile hepatice pot fi letale.

– Traumele interioare, dezamăgirile afectează rinichii și inima. Bolile cardiovasculare care se dezvoltă în acest fel sunt fatale.

– Anxietatea are un impact major asupra stomacului, generând dureri severe, dar afectează, totodată, și splina.

– Tristețea, durerea sufletească afectează plămânii, antrenând dificultăți de respirație. Atunci când suntem triști, organismul obosește mult mai ușor. Tot tristețea se face vinovată și de instalarea depresiei.

 

 

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

Bilantul sufletului

Câte clipe am avut pana azi în care:

– am fost sincer(ă) cu mine însumi / însămi?
– am lăsat iubirea să mă cuprindă?
– am plâns, am râs şi mi-am permis să simt cu adevărat ce se petrece în sufletul meu?
– mi-am ascultat inima?
– am văzut frumuseţea de dincolo de ceea ce pare urât?
– am văzut cu ochii inimii?
– m-am lăsat dus(ă) în curgerea miraculoasă a vieţii, fără intenţia de a controla viaţa?
– am trăit recunoştinţă sinceră?
– am simţit că sunt viu în întregime?
– am simţit că mă aflu în locul potrivit?

TU in relatie cu TINE !

„Schimbarea incepe din tine, cu tine, daca pe tine nu te iubesti , cum ii poti iubi pe ceilalti? Imposibil, minciuni, iluzii ale unei false iubiri…….. Cum iti poti da seama ca te iubesti cu adevarat? Nimic mai simplu, fiind bland cu tine, fara sa te critici indiferent ce ai face, sa te accepti asa cum esti, sa binecuvantezi orice experienta, pentru ca fiecare este ceea ce poate fi mai bun pentru tine, pentru evolutia ta, nu exista experiente rele si bune, toate sunt minunate si sunt cele mai bune pentru tine ca suflet in acel moment, de aceea binecuvanteaza tot ceea ce va veni, fii fericit, fii multumit si recunoscator pentru tot ceea ce ai primit, daruieste din inima, iubeste din inima, si pastreaza-ti in orice situatie inima deschisa….. Fiecare are dreptul sa-si asume alegerile si sa fie responsabil pentru ele, sa fie constient….

Cine esti tu ca sa-i trezesti pe altii? Cine esti tu ca sa-i vindeci pe altii? Cine esti tu ca sa-i dirijezi pe altii? Uita-te putin la tine! Cine trebuie cu adevarat vindecat si trezit?

Ai vazut ca stii… Nimeni altul decat TU.
Poti sustine procesul cuiva, il poti asculta, il poti imbratisa, ii poti fi alaturi cu inima deschisa si asta face cel mai mult….asta inseamna a fi un inger uman………restul procesului de vindecare este pur individual.”

Tipar comportamental tipic personalitatii DEPENDENTE

 

Mă sacrific pentru TINE! (personalitatea dependentă). De fapt, mă sacrific pentru că acesta e TIPARUL meu de comportament, şi te-am găsit pe TINE pe post de subiect.

Indiferent dacă îmi eşti copil, părinte, partener de viaţă, coleg de muncă sau amic. Devii treptat o  victimă pentru care îmi impun să mă sacrific, deşi nimeni nu mi-o cere. Doresc să îţi arăt cât de mult ţin la tine, şi cât de important eşti TU pentru mine. Atât de important, încât îmi refuz toate plăcerile vieţii, renunţ la MINE, şi fac totul în aşa fel încât să-ţi fie ŢIE bine.

De fapt, mi-e frică. Mă tem de viaţă, de mine însumi şi de singurătate. Şi atunci te aleg pe tine, şi joc, pentru tine, rolul de salvator. De binefăcător. Îmi voi sacrifica timpul, energia şi viaţa pentru a putea să-ţi fiu ŢIE de folos. Te voi servi, te voi ajuta, voi fi alături de tine, şi te voi suna din oră în oră ca să fiu sigur că eşti bine, că totul e în regulă, că toate merg perfect. Iar dacă îţi lipseşte ceva, voi fi prezent imediat, şi mă voi da peste cap, sacrificându-mă pentru bunăstarea şi fericirea TA.

Constat, cu timpul, că TU nu îmi returnezi serviciile. Eu m-am sacrificat mereu pentru tine! (Deşi tu nu ai cerut-o!). Am renunţat la mine, pentru a-ţi fi ţie de folos… şi acum tu mă ignori, te comporţi necorespunzător, şi refuzi să faci lucrurile aşa cum TREBUIE FĂCUTE! Ştii, la câte am făcut pentru tine, acum am şi eu nişte aşteptări! (Şi nu puţine!). Atâta îţi trebuie, să nu te conformezi, că îţi arăt eu ţie! ÎMI EŞTI DATOR ACUM! Mă voi agăţa de tine, voi trage cu dinţii, şi mă voi lupta cu tine, până când tu vei ajunge la concluzia că TREBUIE să te comporţi corespunzător, aşa cum MĂ AŞTEPT EU.

Altfel, voi suferi, voi fi profund nefericit, şi mă voi plânge tuturor că după atâtea sacrificii făcute pentru tine, tu nu ai de gând nici măcar să ţii cont de „opiniile” MELE cu privire la profesia TA, studiile TALE sau partenerul de viaţă ales DE TINE care MIE nu îmi convin deloc! Iar prin simplul fapt că TU NU MĂ ASCULŢI, îmi dovedeşti că mă abandonezi, că nu ţii la mine, şi că nu ţii cont de câte am făcut pentru tine până acum!

De fapt, mă faci să mă simt mizerabil! Ştii că nu mă pot descurca fără tine, că mă simt pierdut, şi că doar agăţându-mă obsesiv de tine mă simt validat… Şi atunci am ales să te servesc, să îţi satisfac toate mofturile, să mă umilesc pentru a te ajuta mereu, indiferent de ceea ce îmi doresc eu. Ştiind că va veni şi momentul în care tu vei fi nevoit să mă ajuţi la rândul tău, în contrapartidă la ajutorul (nesolicitat) pe care eu ţi l-am dat. Acum, îmi eşti dator, şi mă voi agăţa de tine pentru ca astfel să fiu sigur că vei face tot ce TREBUIE făcut! (Adică ce vreau EU!). La „altruismul” meu, tu nu mai poţi răspunde nici cu indiferenţă, nici cu egoism! Acum eşti al MEU, îmi eşti dator, şi vei face ceea ce spun EU! Iar dacă refuzi, mă vei răni profund, mă voi simţi abandonat, şi ţi-o voi plăti! Tu nu mai poţi răspunde cu egoism la „altruismul” meu! – Daniel Mois.

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

Ce face ca un psiholog sa fie bun ?


Experienta de viata – trebuie sa fi trecut el insusi prin diverse momente dificile astfel incat sa vada ce functioneaza si ce nu functioneaza cu adevarat in procesul de vindecare. Sa inteleaga umanul in splendoarea luminii si intunericului sau.

Cultura – capacitatea de a intelege multitudinea de personalitati, situatii si contexte, de a oferi exemple, metafore si comparatii care ajuta clientul sa se obiectiveze.

Talentul – ca in orice meserie, pentru ca sa fii un bun specialist, trebuie sa ai vocatie catre aceasta meserie.

Empatia – calitatea de baza in aceasta meserie, nu este posibila daca psihologul nu are complexitatea cognitiva si emotionala necesara. Da, poti empatiza sa simti suferinta dar nu ajuta prea mult daca empatia se opreste aici.

Oricat ar suna de poetic si desuet, un psiholog bun este o persoana care a iubit mult ! .
Pentru ca iubirea este actiunea care te face sa iesi din tine insuti. Iubirea pentru un partener, pentru copii, pentru prieteni, iubirea de cunoastere si de idei, iubirea in dimensiunile ei nenumarate, iubirea fata de uman.

Un psiholog bun este un om pe care il poti admira, pentru ca prin admiratie poti invata enorm de multe.
Un psiholog bun este acela care te ajuta sa iti descoperi resursele si bogatiile, care stie sa iti aduca motivatia corecta la lumina, care stie sa te redea pe tine tie insuti intr-o versiune pe care sa o poti iubi.

 

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

Dependenta de cumparaturi este o tulburare psihica

Simpla vedere a etichetelor de reduceri, anunţate cu litere mari rosii de magazine, stimulează creşterea tensiunii sanguine, produce o stare de agitaţie, creşte nivelul adrenalinei şi, în cazul multor români, acest stimul vizual îi “forţează” să cumpere mai mult decât de obicei.

Un alt factor de care comercianţii se folosesc pentru a le “excita” simţurile cumpărătorilor este mecanismul conform căruia doar 5% sunt iniţiatori, iar restul de 95%, imitatori, cei care sunt influentati de actiunile celorlalti. Astfel, dependenţa de cumpărături în timpul reducerilor este puternic influenţata de procesul de imitare. Aceste strategii de marketing au în spate mecanisme psihologice, iar dorinţa românului de a imita este foarte mult exploatată de vânzători. Mai mult, comercianţii mai folosesc şi alte arme de influenţă, precum reciprocitatea sau raritatea. Reciprocitatea face referire la obligaţia de a întoarce favoarea. Spre exemplu, când un vânzător îţi oferă un produs la un preţ foarte mic sau chiar gratuit, oamenii simt instinctiv nevoia de a se revanşa pentru „favoarea” primita. Acest lucru îi împinge pe mulţi români să cumpere mai mult decat de obicei de la acelaşi comerciant. Societatea ne-a educat în această direcţie, şi anume să întoarcem favorurile şi să nu oferim necondiţionat.

Dependenţa de cumpărături este o tulburare psihică

Dependenta de cumparaturi este similara cu adictia de droguri, alcool, jocuri de noroc sau mâncatul compulsiv, şi apare pe fondul unor carenţe afective din copilărie sau pe fondul evenimentor traumatizante petrecute la maturitate. Oamenii incearca sa compenseze lipsa afectivităţii, lipsa atentiei sau lipsa aprecierii, umpland golul interior cu obiecte, chiar dacă le sunt sau nu folositoare. În spatele acestei dependente se află depresia, anxietatea, sentimentele de culpabilitate, tulburările de personalitate (de exemplu, tulburarea borderline are ca simptom cumparaturile excesive). Când sunt reduceri sau oferte gratuite, se pot observa foarte uşor persoanele cu aceste comportamente compulsive, ei nu au capacitatea de a rezista tentaţiei ofertelor, si au nevoie de ajutor specializat.

Factorii care au amplificat aceste comportamente compulsive, pe lângă carenţele afective din copilărie sau evenimentele traumatizante petrecute la maturitate, se numără perioada de haos si furturi imediat după căderea comunismului, dar şi criza financiară. În psihicul colectiv există destul de bine împregnată credinţa conform căreia dacă tu ai, posibil să ai că ai furat, şi poţi să-mi dai şi mie gratuit.

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

Gala”10 Oameni de valoare pt Constanta”

Cu bucurie va anunt ca am fost nominalizata la Gala”10 Oameni de valoare pt Cta”. Daca aveti placerea, ma puteti vota la sectiunea „Dezvoltarea societatii”. Multumesc anticipat!

http://www.oamenidevaloare.ro/iuliana-fulas-2/

Test

Testul cu 20 intrebari acreditat de „Gamblers Anonymous” poate fi autoaplicat de orice persoana care doreste sa stie daca are o problema de dependenta de jocurile de noroc:

1. Ati pierdut vreodata din timpul consacrat muncii sau scolii datorita jocurilor?
2. V-a facut vreodata jocul de noroc viata in casa nefericita?
3. V-a afectat jocul de noroc reputatia?
4. Ati avut vreodata remuscari dupa jocul de noroc?
5. Ati jucat vreodata ca sa obtineti bani cu care sa platiti datorii sau sa rezolvati altfel
dificultatile financiare?
6. V-a cauzat jocul o scadere a ambitiei sau a eficientei?
7. Dupa ce ati pierdut la jocuri ati simtit nevoia sa va intoarceti cat mai curand ca sa
recuperati sumele pierdute?
8. Dupa ce ati castigat, ati simtit o nevoie puternica de a reveni pentru a castiga si mai mult?
9. Se intampla adesea sa jucati pana ce dati ultimii bani?
10. Ati imprumutat vreodata bani pentru a va finanta jocul?
11. Ati vandut vreodata ceva pentru a va finanta jocul?
12. Ati fost rezervat in a cheltui pentru nevoile normale banii rezervati jocului?
13. V-a facut jocul sa neglijati bunastarea dumneavoastra si a familiei?
14. Ati jucat vreodata mai mult timp decat planuiseti sa jucati?
15. Ati jucat vreodata ca sa scapati de suparare, necazuri, plictiseala sau singuratate?
16. Ati comis sau v-ati gandit vreodata sa comiteti o fapta ilegala pentru a va finanta jocul?
17. V-a cauzat vreodata jocul de noroc dificultati de somn?
18. Va provoaca certurile, dezamagirile sau frustrarile nevoia de a juca?
19. Ati simtit vreodata nevoia de a sarbatori vreo reusita prin cateva ore de joc?
20. V-ati gandit sau ati incercat vreodata sa va sinucideti sau sa va faceti rau ca urmare a jocului de noroc?

Raspunsul afirmativ la minimum sapte intrebari confirma caracterul patologic al jocului.

 

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

Singuratatea si depresia de sarbatori

 

Singuratatea este factorul care acutizeaza depresia de sarbatori, cele mai vulnerabile sunt persoanele care au incheiat o relatie, persoanele divortate, varstnicii si persoanele carora le-a decedat partenerul.

Cea mai frumoasa sarbatoare crestina, Craciunul, fiind o sarbatoare de familie, amplifica sentimentul de singuratate.

Vulnerabilitatea apare mai mult in cazul femeilor, acestea simtindu-se inutile si respinse, barbatii sunt mai rezervati, ei reusesc sa mascheze aceste emotii negative. Prezenta unui partener este importanta in orice perioada a anului, acesta reprezentand o sursa de echilibru, mai ales in perioada Craciunului sau a Revelionului cand oamenii exceleaza in a darui atentie si afectiune.

Persoanele singure care aluneca in depresie sunt usor de identificat, acestia se izoleaza in casa, refuza dialogul cu ceilalti, mananca compulsiv, sau consuma alcool.

Singuratatea si depresia scad imunitatea, persoanele care se izoleaza sunt mai predispuse la bolile cardiace, obezitate si au o speranta de viata mai redusa. Depresia este o emotie a renuntarii si in loc sa lupti, te inchizi si mai mult in tine. Depresiile de sarbatori se nasc pentru ca tu le lasi, pentru ca nu te tii ocupat si iti lasi mintea sa fabuleze si sa te impinga la ganduri negative! In loc sa te lasi coplesit de emotii negative, invata sa gasesti punctele forte ale situatiei in care esti. Nu lua singurătatea ca pe o catastrofa! Gandeste-te ca ai mai mult timp si spatiu pentru tine, incearca sa percepi singuratatea ca pe un dar, nu ca pe o catastrofa. Clipele petrecute de unul singur sunt mai pretioase decat cele alaturi de oameni plictisitori. Important este sa-ti pastrezi optimismul. 

Atunci cand oamenii te dezamagesc, iarta-i si elibereaza-ti sufletul de durere, pentru ca oameni noi vor intra in viata ta. Iar cand te simți singur si neiubit, priveste cerul si amintește-ți ca ești un miracol, ca Dumnezeu ti-a pregatit si tie un suflet care sa te iubeasca si intr- o zi il vei gasi.

Recomandari:

Accepta-ti tristetea si singuratatea. Gandeste-te ca singurătatea este doar o situatie de moment, o experienta. Este ocazia perfecta să te cunosti pe tine mai bine. Daca nu ai cu cine sa petreci sarbatorile, afla ca şi singura te poti distra de minune. Pregateste-ti singura surprize, rasfata-te cu lucruri de care mereu spui ca nu ai timp, asculta muzica, citeste o carte, poti incerca sa ai un maraton de filme de Craciun, etc.. Nu te lasa pacalit de reclamele feerice despre Craciun de la Tv sau din magazine, Craciunul nu inseamna familii lipsite de probleme si cadouri scumpe. Craciunul inseamna, nasterea lui Iisus Hristos. 

Cauta Craciunul potrivit pentru tine. Fii activ, plimbarile sau sportul oxigeneaza creierul. Miscarea este esentiala. Participa la petrecerile de Craciun organizate pentru persoanele singure, unde poti cunoaste persoane interesante. Evita să te agati de trecut, gandurile din trecut o sa-ti adanceasca depresia, deoarece nimic din trecut nu mai poate fi schimbat.

Ofera ceva celui de langa tine, sunt atatea familii cu situatii financiare precare. Sentimentul ca ai facut viata mai buna cuiva, te va face sa te simti foarte bine. Printr-un gest mic, vei sadi bunatate in sufletul unui om si intr-o zi acel om va simti nevoia sa ofere celui de langa el. Asa incepi sa schimbi lumea.

Noaptea de Craciun poate fi petrecuta la slujba de la Biserica, unde vei sarbatori adevaratul Craciun.

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

Cele 10 ‘operatii’ pe creier deschis

1. Să distragi permanent atenţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoţional. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate.

2. Să creezi probleme grave, care angajează masiv opinia publică şi tot tu să vii cu soluţii. Un exemplu: să favorizezi violenţa urbană şi apoi să vii tot tu cu guvernarea providenţială care salvează naţiunea în temeiul legilor represive cerute de popor, cu preţul limitării libertăţilor democratice.

3. Să aplici toate măsurile dure treptat. Ceea ce ar duce la mişcări populare, dacă se aplică într-un singur pachet, devine dintr-o dată suportabil dacă e livrat în porţii anuale, conform unui program anunţat.

4. Să obţii acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi amânat.

5. Să te adresezi oamenilor ca şi cum ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepţi mulţimile spre un tip de gândire care nu face legătura dintre cauze şi efecte.

6. Să faci tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Să încurajezi reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manevrat.

7. Să ţii poporul în ignoranţă şi în satisfacţii ieftine, dar multe. Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţional este instrumentul ideal de a tâmpi lumea şi a o controla.

8. Să încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul şi îl ţin legat de emisiuni şi seriale vulgare, ce trag inteligenţa în jos.

9. Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputinţă. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin turmă şi sunt uşor de controlat.

10. Să apelezi la toate cuceririle ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a mulţimilor. În acelaşi timp, să discreditezi aceste cunoştinţe prin mass-media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi strategiile statale de manipulare. – Noam Chomsky.

 

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

Parintele Arsenie Boca nu este doar Sfantul Ardealului, el a devenit si tricou si prosop de plaja si cana de cafea sau orice alt obiect ce poate fi vandut

Parintele Arsenie Boca a fost un duhovnic cum rar intalnesti, cunostea psihologia umana si modul de a patrunde în sufletul omului. Fenomenului Arsenie Boca este efectul unei mediatizari excesive.

Cozile de la Mănăstirea Prislop ascund nevoia de divinitate, nevoia de spiritualitate, care este o nevoie importanta a fiintei umane. De fapt este vorba de nevoia de transcendere si de sens. Este o nevoie emotionala, iar ea apare in urma unui esec emotional, a unei traume psihice suferita la un moment dat In viata. Nevoia de spiritualitate este determinata din dorinta de satisfacere a unor nevoi ca: nevoia de sens, nevoia de valori absolute (adevar, dreptate, bine) si nevoia de a ne alina unele frici ca: frica de singuratate si frica de moarte.

Lipsa de transcendenta din rutina zilnica determina acumularea de frustrari zilnice. Tangenta la divinitate poate fi: o relatie de iubire autentica care ne va face mai buni, mai nobili, mai spirituali; o relatie profunda cu copilul tau, cu familia ta, care ne pot da sentimentul comuniunii, senzatia de sens si bogatie interioara.

Cozile de la Prislop mai ascund nevoia de moralitate, de principii care sa ne ghideze viata, cautarea spirituala, nevoia de a apartine unei familii extinse, nevoia de a delega responsabilitatea fericirii noastre unui lider spiritual, ca Arsenie Boca sau a divinitatii .  Cautarea spirituala vine de cele mai multe ori in compensare pentru neimplinirea emotionala care ar trebui sa vina din sursele firesti: parinti, familie, partener de viata, copii.

Fenomenului Arsenie Boca a devenit o sursa uriasa de venit, pentru minunile care apar la tot pasul: icoane care lacrimeaza, chipul Parintelui Arsenie Boca pe copaci, in copaci, pe pereti etc. In acelasi timp Biserica Ortodoxă Romana ramane rezervata in aparitia acestor minuni. Acest interes financiar a aparut chiar si din partea Bisericii, mai exact a preotilor, care organizeaza pelerinaje cu microbuzul. Parintele Arsenie Boca are si conturi pe Facebook, de unde organizeaza frecvent pelerinaje la Prislop. In spatele acestor conturi sunt preoti care organizeaza aceste pelerinaje prin propriile fundatii. Aceste pelerinaje aduna sute de mii de oameni, dar si sume uriase de bani.

In acelasi timp, Parintele Arsenie Boca nu este doar Sfantul Ardealului, el a devenit si tricou si prosop de plaja si cana de cafea sau orice alt obiect ce poate fi vandut.

Marea majoritatea a oamenilor merg la Prislop, nu doar sa se roage, ci cauta minuni. Cand sunt intrebati de ce au venit la mormantul parintelui Arsenie, ei raspund, ca sunt bolnavi, nefericiti si spera ca Parintele sa faca minuni cu ei. A cauta minuni inseamna o foarte putina credinta. Credinciosii care merg la biserica, care cunosc Evanghelia, predica preotilor, nu cauta minuni, ci relatia cu Dumnezeu. Sufletul se vindeca atunci cand ramane deschis, cand iubeste in loc sa urasca, cand zambetul castiga in fata lacrimilor. Ura, invidia, rautatea etc, sunt sentimente care modifica ADN-ul, in timp ce iertarea, iubirea si rugaciunea din inima deschid spirala ADN-ului. Daca vrei sa te vindeci de boli sau sa ai o viata buna, mai intai iarta, fii bun, iubeste, impaca-te cu toata lumea, fii pozitiv. Romania este singura tara din lume in care oamenii in loc sa se ajute singuri, asteapta ajutorul Divin.

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

Despre dragostea la prima vedere

‘Dragoste la prima vedere este de fapt o regasire. Intr-o formulare mai explicita… Principalele investitii afective se fac in copilarie. Copilul devine atasat de figurile importante din copilaria lui, iar la varsta adulta leaga relatii semnificative cu persoane care seamana cu aceste figuri importante din copilaria sa.

Cercetarile cu privire la ceea ce declanseaza indragostirea sunt surprinzatoare: un anumit gest, o anumita privire, o anumita tonalitate vocala, un anumit parfum, o anumita preferinta literara, forma mainilor, chiar si forma urechii…
Toate acestea nu sunt decat asemanari cu persoane dragi din copilarie care activeaza dorinte si sentimente vechi, ascunse in inconstient.

Aceasta-i dragostea la prima vedere: regasim persoane vechi in persoanele noi pe care le intalnim.
De unde si acea senzatie ciudata ca, desi am intalnit o anumita persoana doar in urma cu cateva ore, avem sentimentul ca o cunoastem de o viata.

Experienta prezenta nu este decat intr-o mica proportie noua – ea implica un replay al amintirilor, al perceptiilor si emotiilor din trecut.’

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

Gelozia

Ce este gelozia? Partea intunecata a iubirii, un blocaj emotional.

Gelozia este o emotie puternica care apare cand omul simte ca pierde iubirea persoanei iubite. Cand simti gelozie, in mintea ta apare gandul ca ai putea fi inselat de persoana iubita, ca aceasta prefera pe altcineva, ca ai putea sa pierzi acea persoana foarte necesara tie.
Cand ii reprosezi: „Ti-am fost alaturi, te-am iubit, te-am ajutat si tu ma faci sa sufar?!” De fapt, spui ca daca tu ai oferit, asteptai ca si celalalt sa faca la fel. Si pentru ca nu face, suferi. Greseala numarul 1 este ca il percepi pe celalalt ca pe un obiect, nu ca pe un subiect. Iubirea inseamna sa oferi, nu sa ceri.
Gelozia este o combinatie de frica, furie, nesiguranta, inferioritate, sentimente de posesivitate si de pierdere a ceva valoros. Rezultatul ei fiind insecuritatea. Daca si imaginea de sine este scazuta, gelozia este si mai puternica, sfasietoare. Aceasta gelozie isi are originile, nu acum, ci in propria copilarie, cand copilul simte ca parintii nu ii daruiesc suficienta iubire si cand aceeasi parinti manifesta o grija exagerata fata de fratii nou-nascuti. Gelozia se manifesta prin agresivitatea copilului catre frate si dorinta de a-l elimina, redevenind el singurul receptor al iubirii. Gelozia infantila se poate manifesta prin tulburari de invatare si tulburari de agresivitate. Inca din copilarie, societatea, cultura, religia ne invata sa comparam.

Gelozia inseamna sa traiesti prin comparatii.
Ce putem face? Ia o foaie de hartie si noteaza ce anume te face gelos, analizeaza-te, sunt lucruri reale sau imaginare? Vorbeste despre sentimentele tale de gelozie cu partenerul tau. Accepta ca ai o problema. Psihoterapia este o modalitate eficienta de a vindeca gelozia si traumele trecutului, pentru ca o persoana geloasa aduce in prezent, o experienta din trecut.

Gelozia e ca o carie la un dinte, daca nu e tratata, devine din ce in ce mai mare. Ai nevoie ca emotiile tale sa fie cele de fericire si entuziasm, ai nevoie de emotii pozitive care sa contra-balanseze gelozia.
IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

Psihologul și preotul trebuie să fie aliati, nu concurenti

 

Preoții și psihologii trebuie să aibă o relație puternică, de conlucrare, deoarece aceste două domenii nu sunt antagonice, ci complementare; sunt multe cazuri în care un domeniu vine în slujba celuilalt, și-l completează, atât psihologii, cât și preoții, au nevoie unii de ceilalti pentru a atinge un țel comun: vindecarea sufletului omului.

Vindecarea sufletului începe în Biserică (Casa lui Dumnezeu), prin Taina Spovedaniei, care este un factor important în creșterea frecvenţelor de vibraţie și de curățire interioară. Vindecarea sufletului și a minții trebuie continuată de psihoterapeut, pentru că el stie cum funcționează mintea umană și poate trata tulburările psihice care rezidă din suferință, cum ar fi depresia, anxietatea, atacurile de panică, fobii, etc. Cancerul, bolile de inima, astmul, imunitatea scazuta, toate au o componenta psihica. O boala psihica inseamna un dezechilibru in creier. Ne imbolnavim pentru ca gandim si traim disfunctional. Trebuie sa cautam cauza bolilor, iar cauza se afla in gandurile noastre negative, in neiertari, in ura, furie, invidie, gelozie, agresivitate etc. Acestea sunt patimile de care ne vorbesc preotii si care trebuie sa le spovedim. Cand iti asumi responsabilitatea, te ierti, ii ierti pe cei care ti-au gresit, incepi sa te dezvolti, incepe integrarea si te vindeci. 

Unele persoane ajung destul de târziu la preot pentru spovedanie, cand suferința lui psihică s-a transformat într-o boala somatică (bolile care apar pe sistem nervos), atunci este bine ca preotul să-i explice enoriașului că starea sa de suferință psihică s-a transformat într-o suferință fizică si este bine sa consulte si un psihoterapeut.

Multe persoane pleacă chiar și după Taina Spovedaniei cu sufletul greu deoarece nu au reușit să ierte cu tot sufletul sau nu se pot ierta pe ei înșiși. Refuzul de a ierta ne imbolnaveste psihic, apoi fizic. Exista o legatura intre minte si corp. Nu ai cum sa fii sanatos, daca ai ganduri de frustrare furie, fatalism, ura, agresivitate, sau daca ai o viata in suferinta si de compromis. Psihicul nostru ne determina starea de bine, de sanatate sau de boala.

Dacă nu apare linistea sufleteasca sau vindecarea după spovedanie și încă resimt reminiscențe ale suferințelor lor, unii oameni intră în depresie și au tendința de a da vina pe toată lumea, inclusiv pe preoți, biserică sau chiar pe Dumnezeu. În aceste situații intervine psihologul care-l ajută pe om să înțeleagă de ce este furios și faptul că în spatele oricărei probleme stau gânduri, emoții, dorințe, fantezii neexprimate, ignorate, negate și neasumate, și nu Dumnezeu. Dumnezeu nu pedepseste, ci doar noi ne pedepsim singuri. Acelasi lucru il fac si preotii in predicile lor, le explică enoriașilor că nu Dumnezeu este vinovat pentru eșecul nostru, ci noi, prin gândurile și acțiunile noastre. Cand suntem fericiti si corpul nostru este fericit. Este bine sa invatam cum sa traim sanatos, cum sa ne intarim mintea, cum sa fim fericiti si impliniti, primind ajutorul preotului si al psihologului. Sanatatea noastra psihica si psihica depind de sanatatea noastra mintala, de gandurile cu care ne hranim. 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

„Umanizarea” animalelor de companie, un fenomen în plină expansiune

Cercetătorul american Stanley Coren de la Universitatea British Columbia a evaluat că la nivel planetar, ar exista 525 de milioane de câini de companie, acest număr fiind în permanentă creştere, cu aproape 24% mai mulţi într-un deceniu. În acelaşi timp, studiile de piaţă, realizate în august 2015, arată că vânzările pentru mâncarea animalelor de companie au fost de 28,6 de miliarde de dolari în 2014, iar specialiştii se aşteaptă ca, până în 2020, acestea să ajungă la 37,3 de miliarde de dolari.

Dorinţa obsesivă a oamenilor de a le oferi animalelor de companie trăsături cât mai umane sau nevoia de a-i transforma în membri autentici ai familiei se numeste antropomorfism, iar umanizarea animalelor de companie a devenit o afecţiune din ce în ce mai răspândită şi în România. Oamenii le oferă câinilor şi pisicilor cam tot ce se oferă fiinţelor umane: de lanaştere asistată, nume de botez, aniversări, cadouri de Crăciun, somn în acelaşi pat, înmormântări, până la servicii psihologice pentru câini sau chiar servicii psihologice şi pentru părinţii animalului răposat… ca să nu mai vorbim de îmbrăcăminte, coafor, igienă personală, masaj sau yoga pentru câini. Unele persoane au identificat această nevoie a oamenilor de a-şi umaniza animalele de companie şi au dezvoltat adevărate afaceri foarte profitabile, oferindu-le servicii care, de regulă, sunt valabile doar pentru fiinţele umane.

Antropomorfismul, un nou fenomen „la modă”

Chiar şi în testul psihologic „Familia mea”, aplicat în cabinetele de psihologie, spune specialistul, în aproximativ 80% din cazuri apare şi un animal de companie. Am observat din ce în ce mai multe persoane care vorbesc despre câini şi pisici ca şi cum ar fi copilul lor. De câte ori nu aţi auzit expresia Fetiţa mea e foarte jucăuşă şi neastâmpărată, mi-a ros toată mobila? În acelaşi timp, este destul de îngrijorător că din ce în ce mai mulţi tineri preferă să-şi cumpere un animal de companie şi refuză să aibă un copil. Totodată, atribuirea trăsăturilor umane, tendinţa de a judeca comportamentul unei fiinţe nonumane, după modelul uman, atribuindu-i un psihic, însuşiri omeneşti, a devenit cea mai nouă afecţiune în România şi în toată lumea, şi poartă numele de antropomorfism.

Dacă persoanele îşi îmbracă obsesiv câinele sau pisica cu rochiţe, pantalonaşi, pantofi sau alte accesorii, din dorinţa de a-l face cât mai uman, posibil să sufere de antropomorfie şi ar trebui să consulte un psiholog. Cauzele principale pentru care devenim antropomorfici sunt egoismul şi singurătatea sau chiar singurătatea în doi. De cele mai multe ori, teama de a nu fi respinşi, teama de eşec în cuplu ne împinge să alegem dragostea unui animal, care ne iubeşte necondiţionat, iar noi credem că avem un control asupra lui, ştiind că niciodată nu ne va părăsi. Acest tip de fobie (teama de a nu fi părăsit) împiedică relaţiile cu ceilalţi oameni, iar prin atribuirea de trăsături umane animalelor, chiar cu agresivitate uneori, dorim să deţinem controlul asupra situaţiei. Ne dăm seama că acest aşa-zis control ne depăşeşte atunci când câinele nostru latră în miez de noapte şi trezeşte toţi vecinii din bloc. Nu te poţi supăra pe un câine pentru că acesta latră, spunându-i că e obraznic. Menirea lui este să latre, iar problema este a omului că nu îl creşte în mediul lui natural sau, în cel mai rău caz, că nu-l dresează. Crescându-l în casă, familia ta devine haita lui, iar el încă nu a înţeles cine este stăpânul haitei.

De ce este nenatural să ne îmbrăcăm câinii?

Dorinţa noastră de a-i schimba comportamentul de câine în cel uman este inutilă, iar ca să înţelegem mai bine modul în care percepe câinele o haină, am putea să-l comparăm cu lupul, deoarece se trag din acelaşi strămoş. În haită, lupii mai mari se aşază deasupra celor mai slabi, pentru a-i domina, iar pe acelaşi principiu înţelege şi animalul de companie acţiunea noastră de a-l îmbrăca. Primul său instinct, chiar dacă noi credem că domesticirea lui îi inhibă instinctele primare, va fi să se scuture şi să dea jos hainele, pantofii şi celelalte accesorii. Îmbrăcându-l, mai mult îl stresăm.

Trebuie să înţelegem că, oricât de frumoase şi inteligente sunt animalele de companie, nu pot suplini o fiinţă umană.

Antropomorfismul îi determină pe oameni să blocheze conexiunile reale cu alţi oameni şi să deschidă conexiuni aparent autentice cu fiinţele nonumane. Persoanelor care suferă de antropomorfism li s-a inoculat, în timp, ideea că „oamenii sunt răi şi nu merită nimic”, iar aceştia preferă mai degrabă să crească sau să hrănească un animal de companie decât un copil. Bineînţeles că, din punct de vedere terapeutic, animalul de companie satisface una dintre nevoile noastre fundamentale: nevoia de a primi şi de a oferi dragoste. Totuşi, antropomorfismul ne face să confundăm nivelurile de iubire, ne face să punem pe acelaşi palier dragostea pentru o fiinţă umană şi dragostea pentru o fiinţă nonumană, sau chiar să credem că dragostea pentru animalul de companie este cea autentică. Oricât de minunate, frumoase şi inteligente sunt animalele de companie, trebuie să înţelegem că nu pot suplini o fiinţă umană.

 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

Cum sa le vorbim copiilor nostri? Diferenta intre expresiile educative si cele needucative

Băieţii au nevoie de mai multă încredere şi libertate de a face singuri lucrurile, iar fetele au nevoie de grijă şi protecţie. Felul în care le vorbim şi modul în care ne comportăm cu micuţii noştri îşi pun amprenta asupra dezvoltării lor, iar extremele – fie libertate prea mare sau protecţie sporită – pot afecta dezvoltarea lui armonioasă.

Fiecare copil este unic, are resurse, nevoi, comportamente diferite şi ritm propriu de înţelegere şi dezvoltare, iar rolul părinţilor este să le observe această diversitate şi să răspundă adecvat. Mai mult decât atât, în educaţia acestuia, mulţi părinţi şi profesori folosesc fraze needucative, fără a fi pe deplin conştienţi de impactul lor negativ asupra juniorilor. „Spre exemplu, am constatat suficienţi părinţi care exclamă „Nu faci nimic cum trebuie!”, când expresia „Este normal să greşeşti!” este alternativa educativă. Greşelile sunt fireşti în dezvoltarea copilului, iar ele trebuie privite ca pe oportunităţi de a învăţa. Aceste reacţii negative ale părinţilor sau ale profesorilor îl pot afecta suficient de mult pe copil, întrucât acesta învaţă încă de mic despre iubirea de sine şi poate trezi în el sentimente de vinovăţie, îi inhibă iniţiativa şi creativitatea.

Alt exemplu de mesaj pentru educaţia pozitivă a copilului este folosirea mai des a expresiei „Este normal să ai emoţii negative”, în locul comenzii, de genul „Nu mai urla! Ridică-te imediat de pe jos!”. Când copiii au crize de nervi, aceştia nu sunt suficienţi de maturi încât să ştie cum trebuie să le gestioneze mai bine, iar ajutaţi de părinţi sau de profesori, aceştia vor învăţa să şi le accepte şi să răspundă adecvat atunci când le vor recunoaşte ca parte din dezvoltarea lor. Emoţiile negative care vor fi corect administrate îi vor construi acestuia, în timp, o personalitate puternică şi va avea capacitatea de a corecta şi de a învăţa din greşeli.

Totodată, unii părinţi sau profesori au tendinţa de a le inhiba copiilor dorinţa de a vrea mai mult de la ei şi de la viaţă. Atunci când copiii cer mai mult decât li se oferă sau nu obţin ce vor, părinţii le spun că sunt egoişti, răi sau răsfăţaţi. În aceste condiţii, copiii învaţă mai degrabă să renunţe sau să se resemneze, în loc să-şi dorească mai mult. Nu e nimic rău în a-ţi dori mai mult de la tine şi de la viaţă, iar copilul poate fi educat în acest spirit, dar să ştie să facă diferenţa între lăcomie şi generozitate. Există părinţi care le spun copiilor „Tot timpul vrei, vrei, vrei, nu te mai saturi”. Educaţia pozitivă îi încurajează pe copii să-şi exprime dorinţele într-un mod respectuos faţă de ceilalţi, iar expresia care-l va ajuta să se dezvolte mai bine, poate fi: „Este normal să vrei mai mult, asta înseamnă că trebuie să munceşti să ai”.

Prin integrarea acestor mesaje pozitive, proactive în educaţia copilului, îi putem oferi sprijin şi încurajare pe termen lung pentru a-şi descoperi resursele şi a-şi valorifica întregul potenţial, devenind un adult cu o viaţă armonioasă şi echilibrată.

 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

Sindromul “printi și printese” a luat amploare în România

Ce se întâmplă dacă ne apelăm copiii așa?

Apelative precum “prinț” sau “prințesă”, adresate copiilor încă de mici, le vor construi acestora o percepție falsă despre realitatea înconjurătoare, iar în adolescență sau maturitate vor dezvolta deviații comportamentale destul de serioase și nu se vor putea adapta societății actuale.

Mai mult decât atât, copiii care dezvoltă sindromul “prinți și prințese” vor crede că lumea este un castel frumos, în care toți sunt slugi umile puse în slujba lor și vor opune rezistență când vor primi o sarcină din partea părinților sau, mai târziu ,la locul de munca, din partea șefului. Victimele acestui sindrom devin extrem de egoiste, nu vor împărți jucăriile cu alți copii, nu vor spune vreodată “te rog”, “mulțumesc” și “iartă-mă” și nu vor învăța să iubească sincer.

Sindromul prințesei – la fete și a prințului – la băieți, constituie un set de deviații  comportamentale, care de multe ori trec neobservate de părinți sau, mai rău, aceste atitudini sunt alimentate de aceștia, prin repetări obsesive a acestor apelative sau cu permisivitate dusă la extrem. Din dorința de a-i proteja și de a-i ajuta pe cei mici, atât părinții, cât și societatea contribuie la apariția unor manifestări care le pot afecta viața de adult.

De cele mai multe ori, aceste clișee sunt preluate din cărțile de povești, desenele animate cu prinți și prințese, în care se subliniază idealuri ireale. De asemenea, jucăriile – cum ar fi păpușile Barbie și Ken – sunt construite după același principiu, dar și mulți factori de mediu, cum ar fi internetul, televizorul, smartphone-ul, etc contribuie la dezvoltarea sindromului. Acest sindrom este observabil începând cu vârsta de 2 ani, când fetele sau băieții încep să se costumeze în eroii de poveste și primesc mesaje subliminale din diverse medii că aspectul fizic e tot ce contează. În perioada adolescenței, acest sindrom devine din ce în ce mai evident, deoarece mulți tineri își centrează viața în jurul sinelui, devin narcisiști, iar fenomenul selfie a contribuit la augmentarea narcisismului lor.  Acest sindrom este însoțit de ridicarea pretențiilor sau cerințelor absurde, materialism susținut, emoții extreme, auto-indulgență sau lipsa logicii, lipsa concentrării asupra problemelor sociale, lipsa empatiei, lipsa dorinței de a prelua vreo responsabilitate, dorința de a reprezenta o autoritate și un simț puternic de superioritate.

 Efectele puternice ale conștientizării sindromului

În momentul în care copiii sau tinerii conștientizează că lumea în care trăiesc nu este deloc asemănătoare cu cea din povești, trăiesc adevărate drame interioare. În perioada adolescenței,  foștii copii tratați ca „prinți” și „prințese”, constată că societatea nu-i tratează ca pe niște prinți și prințese, ba le cere chiar foarte multe, le impune reguli, iar atunci apar primele probleme: comportamente delicvente, depresii, anxietăți, dezechilibre psihice etc. Părinții contribuie în mod involuntar, printr-o afecțiune exagerată și dorință de a-și proteja copiii de pericolele de orice natură, iar atunci când tinerii ajung la momentul conștientizării sindromului, vor avea tendința de a da vina pe aceștia pentru că au fost mințiti cu privire la mecanismele de funcționare a societății reale.

 Cum să ne ferim copilul de sindromul “prinți și prințese”?

Există metode prin care ne putem preveni copiii să dezvolte acest sindrom. Apelativele “prinț” sau “prințesă” ar trebui să fie eliminate din vocabularul fiecărui părinte. Nu trebuie spuse nici măcar în glumă. Încă de mici trebuie să-i învățăm că fericirea nu constă în a primi, ci în a oferi.

 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

Primele zile de grădiniţă, un mare hop pentru mulţi părinţi, dar mai ales pentru copii

http://observator.ro/stiri-social-primele-zile-de-gradinita-un-mare-hop-pentru-multi-parinti-dar-mai-ales-pentru-copii-395947.html

Primele zile de grădiniţă, un mare hop pentru mulţi părinţi, dar mai ales pentru copii

Peste mai puţin de două săptămâni începe noul an şcolar, pe 12 septembrie, iar părinţii fac deja pregătirile necesare. Atât pentru cei care păşesc pentru prima dată pragul grădiniţei, dar şi cei care deja au experienţă, încep şi emoţiile şi asta pentru că unii micuţi acceptă cu greu desprinderea de familie. 

Scenele din primele dimineţi sunt de-a dreptul copleşitoare cu pici care plâng în hohote, alţii se tăvălesc sau dau impresia că vomită, iar alţii se ascund pe sub mese cu rugăminţi fierbinţi către mamele înduioşate să fie luaţi înapoi acasă.

Specialiştii spun că trebuie de pe acum să pregătim copiii pentru grădiniţă pentru a nu trece greu peste această etapă. „Orice nou început este o provocare pentru orice copil. Unii copii reacţionează bine când sunt lăsaţi la grădiniţă, alţii nu. Această despărţire temporară de părinţi poate fi percepută de unii copii ca un lucru normal, un timp în care ei se pot juca şi cu alţi copii. Alţii, în schimb, o percep ca pe abandon şi devin agresivi“, spune psihologul constănţean Iuliana Fulaş.

Prima zi de grădiniţă şi teama copiilor

Aşa că specialistul sfătuieşte ca pregătirea copiilor pentru prima zi de grădiniţă să înceapă cu câteva săptămâni înainte. Părinţii trebuie să le vorbească copiilor despre grădiniţă, despre timpul pe care îl vor petrece în noul colectiv, despre noii colegi, despre noile jucării etc. „Este bine ca părinţii să meargă cu copilul să-i arate grădiniţa, să-i spună că acolo este locul unde se va distra. Explicându-i copilului cât mai multe lucruri despre grădiniţă, reducem semnificativ anxietatea. Mulţi dintre copii simt teama (teama de nou şi teama de a rămâne singuri) în prima zi de grădiniţă. Atunci când părinţii îi lasă la grădiniţă, plâng, ţipă sau au tendinţa de a se agăţa de părinte. Aşadar este o etapă normală, care poate fi depăşită cu bine“, a explicat psihologul Iuliana Fulaş.

Aceasta vine cu câteva recomandări utile pentru părinţii care trebuie să îşi sprijine copilul ca să depăşească aceste momente.

„Ce trebuie să facă părinţii atunci când pleacă? În primul rând trebuie să-şi anunţe copilul că trebuie să plece şi să-i spună că după o perioadă de timp se va întoarce. Înainte de plecare părintele trebuie să-şi ia la revedere de la copil şi să-l asigure că se va întoarce la timp. Este bine să i se ofere copilului un obiect de-al părintelui (un carneţel, un breloc etc.), în acest fel el va avea « o părticică din părinte » până vine, iar despărţirea va fi mai uşoară“, este recomandarea specialistului.

Părinţii trebuie să se ţină tari pe poziţie

Nu va fi uşor aşa că părinţii trebuie să fie cei tari. „Chiar dacă copilul plânge, chiar dacă ţipă şi oricât de greu îi este părintelui, el nu trebuie să cedeze amânând plecarea. Părintele nu trebuie să se întoarcă din drum dacă copilul plânge şi mai tare, pentru că, dacă copilul observă că plânsul lui îl întoarce pe părinte, atunci îl va folosi mereu şi mereu de câte ori părintele pleacă de lângă el. Părintele nu trebuie să-i spună copilului că nu trebuie să plângă“, mai spune Iuliana Fulaş.

O discuţie cât mai traşantă, fără ezitări este importantă chiar dacă tendinţa este să te laşi înduplecat de lacrimile de crocodil.

„Copilul plânge pentru că îi este frică, pentru că se gândeşte că îşi pierde părintele, pentru că se simte nesigur. Spunându-i că nu are de ce să plângă îi negăm sentimentele, îi transmitem să nu aibă încredere în trăirile lui şi el devine şi mai agitat pentru că nu ştie ce să facă cu acele trăiri. Copilul devine confuz când mama, persoana în care are cea mai mare încredere, îi spune să nu simtă ceea ce simte. Trăirile nu trebuie inhibate“, mai spune psihologul.

Aşa că fiecare vorbă a părintelui şi orice gest contează mult în faţa fiecărui copil.

„Încrederea în sine a copilului se construieşte în fiecare zi şi este importantă pentru întreaga lui viaţă. Copilul trebuie lăudat, încurajat, iubit necondiţionat şi, în timp el va deveni din ce în ce mai bun. Modul în care părintele îi vorbeşte şi se comportă cu copilul îşi pune amprenta pe întreaga viaţă. Interacţionând cu ceilalţi copii, el învaţă să respecte regulile, să facă faţă solicitărilor celorlalţi şi să gestioneze situaţiile conflictuale“, mai este recomndarea Iulianei Fulaş.

Emilia SAVA

Foto: copilul.ro

Privacy Policy Settings